Support for “Dosarul Revolutiei” in Recent Coverage

One would think those who support the military prosecutors and the Rechizitoriu in Dosarul Revolutiei might look around and pay attention to who else is vocally supporting these claims.

Invențiile lui Ion Iliescu despre Revoluție: „Teroriștii fideli lui Ceaușescu” și negarea existenței victimelor după 24 decembrie

Istoricul Alex Mihai Stoenescu, unul din cei mai reputați specialiști în istoria României, perioada 1989-1990, a realizat pentru evz.ro o analiză a interviului realizat de agenția Mediafax cu Ion Iliescu. Acesta a identificat punctele slabe ale versiunii fostului președinte al României. Titlul aparține redacției.

Cel puțin două teorii false

După o lungă absență, domnul Ion Iliescu a acordat recent un interviu. El nu poate fi scos din următorul context:

  • Întocmirea Rechizitoriului Parchetelor Militare (care confirmă aproape total adevărul istoric prezentat de istoricii profesioniști și de unii gazetari importanți, de prin anii ’90 și până astăzi);…

Din păcate, chiar și în fața inculpării oficiale, domnul Ion Iliescu își menține opiniile teziste, demontate de mult ca false de către Istoriografie și, recent, de Rechizitoriul (aproape impecabil întocmit de magistratul Pitu și care, în afară de calitatea lui judiciară, reabilitează și Justiția română după comportamentul neprofesionist, politizat și laș din decembrie 1989 și din primele două decenii de după).

https://evz.ro/inventiile-lui-ion-iliescu-despre-revolutie-teroristii-fideli-lui-ceausescu-si-negarea-existentei-victimelor-dupa-24-decembrie.html

30 de ani de la Debutul celei mai mari Diversiuni din Istoria României

Discursul din seara lui 23 decembrie 1989, prin care Ion Iliescu a contribuit la moartea a 853 de nevinovați.

Preocupat cum mă știu de Evenimentele din decembrie 1989, am citit cu atenție interviul dat de Ion Iliescu. După trimiterea sa în judecată pentru crime împotriva umanității comise după preluarea puterii în decembrie 1989, Ion Iliescu a refuzat orice intervenție despre evenimentele de acum 30 de ani. Mai mult, așa cum evidențiază Rechizitoriul, Ion Iliescu a refuzat să dea vreo declarație la Parchet despre responsabilitatea sa în sîngeroasa Diversiune cu Teroriștii din decembrie 1989. Acest moment, inexplicabil în cazul unui fost președinte al României, face din interviul luat de Mediafax, un document de excepție. Pentru prima și cred singura dată după punerea sub acuzare Ion Iliescu, trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, răspunde prin presă acuzațiilor din Rechizitoriu.

Cele peste cinci sute de pagini ale Rechizoriului se impun cu valoare de Document istoric de excepție mai ales prin radiografia perioadei de după 22 decembrie 1989, ora 12,06, cînd Nicolae Ceaușescu pierde practic puterea. Puterea trece în mîinile Armatei. La ora 16, la sediul MApN, unde are loc „Împărțirea tortului”, Armata îi încredințează puterea lui Ion Iliescu….

Aceste crime împotriva umanității au fost produse de Diversiunea Teroriștii din decembrie 1989. Marele, uriașul merit al Rechizitoriului, stă nu atît în analiza represiunii ceaușiste dintre 16-22 decembrie 1989 (despre asta s-a scris mult chiar din primii ani postdecembriștie), ci în radiografia Diversiunii cu teroriștii.

Aproape 200 de pagini sînt dedicate acestei radiografii. Valoarea de excepție e dată nu numai de logica strînsă a raționamentelor, dar și de numeroasele documente în premieră absolută, unele provenind din desecretizarea Stenogramei Comisiei senatoriale de anchetă din 1993, altele din declarațiile de martor făcute de multe persoane la sediul Secției Parchete Militare pe parcursul investigației penale.

Morții și răniții de după 22 decembrie 1989 sînt efectele Phihozei teroriste. Documentul o definește în chip magistral: „Psihoza teroristă instaurată a influenţat cvasiunanimitatea opiniei publice, aceasta fiind indusă în sfera iraţionalului, consecinţele acestei stări fiind deosebit de grave. Prin modul de propagare al dezinformării – TVR, Radio şi presa scrisă, ţinta psihozei teroriste au constituit-o civilii, dar şi militarii , pe întregul teritoriu al României. În această situaţie, efectele dezinformării s-au regăsit în numeroase cazuri de foc fratricid, consecinţele fiind survenirea de decese, răniri şi distrugeri de bunuri material”.

Confirmînd imensa majoritate a studiilor dedicate timp de 30 de ani Diversiunii cu teroriștii, Rechizitoriul susține că pentru a-și legitima puterea și a albi Armata care trăsese în civili înainte de Căderea lui Ceaușescu, Ion Iliescu nu numai că a fost de acord cu Diversiunea meșterită de Armată, dar mai mult a contribuit major la dezvoltarea ei prin Discursul din seara lui 23 decembrie 1989, de la TVR:

https://evz.ro/30-de-ani-de-la-debutul-celei-mai-mari-diversiuni-din-istoria-romaniei.html

https://ziaristii.com/iliescu-minte-cu-cadenta-unei-mitraliere-rusesti-despre-teroristi-si-executia-ceausestilor/

Ah, but of course…no!  Romanian commentators either mindlessly endorse the Rechizitoriu, unaware of or unconcerned about the convergence of their historical understanding with that of the likes of Stoenescu or Cristoiu:

Cum s-au omorât românii între ei la Revoluție, din ordinul CFSN și al MApN

DE Ramona Ursu , Flavia Drăgan | Actualizat: 26.12.2019 – 19:46

https://newsweek.ro/istorie/cum-s-au-omorat-romanii-intre-ei-la-revolutie-din-ordinul-cfsn-si-al-mapn

Extrase din Rechizitoriul oficial despre decembrie 1989

Rechizitoriul oficial (din 2019) legat de decembrie 1989. Câteva extrase esențiale despre istoria recentă a României:

https://ruxandracesereanu.wordpress.com/2019/12/23/extrase-din-rechizitoriul-oficial-despre-decembrie-1989/

Acum 10 ani am publicat această carte de sinteză istoriografică despre decembrie 1989, ediția a doua după cea din 2004 (cu inventarierea tuturor teoriilor de interpretare a revoluției / loviluției / lovituției). Între timp a fost încheiat (în 2019) Rechizitoriul Procuraturii despre evenimentele din decembrie 1989, al cărui prim volum are 500 de pagini. Concluzia acestui Rechizitoriu este tranșantă: până în 22 decembrie 1989, dimineața, a fost revoluție, din 22 decembrie 1989, după-amiaza a fost un fratricid orchestrat de ministrul Apărării naționale (Nicolae Militaru), cauționat de Ion Iliescu și echipa sa ajunsă la putere.

https://ruxandracesereanu.wordpress.com/2019/12/19/deconstructia-unei-revolutii-in-pdf/

or they argue that the Securitate and their allies (the likes of Stoenescu and Cristoiu) always knew how to glom on to a popular idea and argument…as Marius Mioc does…
Mioc’s analysis has long since crossed into the realm of risible, unfortunately, as can be seen by looking at just a few of the ridiculous and easily demonstrable falsehoods he has recently digested and accepted from the Rechizitoriu:

1) For example, to support his absurd obsession that Stanculescu was in fact responsible for inventing the terrorists…he cites…Ceausescu dignitary, Silviu Curticeanu:

“În ceea ce privește diversiunea, Parchetul arată, cu date concrete, implicarea lui Stănculescu. De pildă, martorul Silviu Curticeanu, fost demnitar ceaușist, indică că Stănculescu i-a zis să stea acasă și apoi a venit un TAB care a tras asupra casei sale. Discutînd cu ofițerul care comanda TABul a aflat că anume Stănculescu i-a dat ordin să deschidă focul asupra casei, fiindcă acolo s-ar afla teroriști. Ar fi fost bine ca Parchetul să identifice acel ofițer și să-i ia și lui declarație, ca să nu se bizuie rechizitoriul doar pe martori din nomenclatura comunistă.”

https://mariusmioc.wordpress.com/2019/11/15/rechizitoriul-in-procesul-revolutiei-12-inducerea-in-eroare-dezinformarea-si-diversiunea-inducerea-in-eroare-coordonata-si-exercitata-de-virfurile-de-comanda-militara-ale-m-ap-n-acceptarea-de-c/

Oh, yes, Curticeanu, is a really credible source with no interest in lying here.  Valentin Ceausescu also swears nobody was firing from his vila, and of course, there are declarations taken by the military prosecutors right after the events occurred, such as the following:

6 februarie 1990

Declaratie. Subsemnatul Bucurescu Giani, general-maior [D.S.S.]

La data de 28 sau 29 decembrie 1989, col. Lovescu [?] Virgil seful U.M. 0650 mi-a raportat ca…

Col. Lovescu [?] Virgil avea un subordonat a carui sotie-medic a participat la acordarea ajutorului ranitilor in luptele de la Aeroport Otopeni si la transportarea cadavrelor la I.M.L. Acestea ii relatase sotului ca in buzunarul unui terorist ucis la Otopeni, care era imbracat in trei costume de haine, unul peste altul, s-au gasit cartile de vizita ale lui Emil Bobu si Ion Dinca.

Col. L Virgil mi-a spus ca l-a frapat aceasta informatie si legat de faptul ca la postul de Radio Europa Libera se facuse afirmatie cu Pacepa ar fi precizat ca Ion Dinca se ocupase de pregatirea unor grupuri de teroristi. Alte date nu pot da intrucit informatia era in curs de clarificare ori la Col. Ratiu [DSS Dir I] ori la Col. Goran [SMB]…

Cunosc [?] faptul ca col. Ardeleanu [sef USLA] era in relatii apropriate cu familia lui Ion Dinca…

Din conducerea USLA atit col. Ardeleanu cit si col Blortz [Bleort] erau apropriatii lui T. Postelnicu
https://romanianrevolutionofdecember1989.com/2013/09/07/former-securitate-officials-who-corroborated-general-iulian-vlads-declaration-on-the-terrorists-liviu-turcu-ion-mihai-pacepa-radu-vasilevici-marian-romanescu-and-others/

Moreover, Mioc seems to have forgotten what he wrote when the above mentioned Stoenescu invoked Curticeanu as a source (even though the vaunted Rechizitoriu Mioc so embraces does the same thing!):

Pentru a dovedi că sabotarea mitingului din 21 decembrie nu a fost făcută de simpli bucureşteni, ci de agenturi străine, Stoenescu foloseşte mărturii vagi ale unor persoane care nu pot identifica nimic exact, modul său de gîndire fiind: iată, cineva misterios a sabotat mitingul, deci sigur e mîna agenturilor străine. Se foloseşte declaraţia lui Silviu Curticeanu, care a văzut mitingul de la fereastra biroului său din Comitetul Central, şi care a concluzionat că evenimentele au fost create „cu sînge rece de un regizor abil, care a avut la îndemînă mijloacele necesare, de la cele mai simple pînă la cele mai complicate (bastoane cu ace la vîrf, petarde, aparatură electronică)” (pag. 227). Declaraţia lui Siviu Curticeanu nu ar trebui folosită într-o carte serioasă de istoria revoluţiei, din cel puţin trei motive: martorul e unul din cei ajunşi la puşcărie după 1989 anume pentru faptul că a aprobat reprimarea revoluţiei, deci nu e obiectiv ci direct interesat în promovarea teoriei lui Ceauşescu despre agenturile străine; a văzut întîmplările de la distanţă, nu putea să observe cu exactitate ce s-a întîmplat; nu relatează fapte, ci speculaţii.
https://mariusmioc.wordpress.com/2008/10/20/gresita-distinctie-a-lui-alex-stoenescu-%e2%80%9cdiversiune%e2%80%9d-si-%e2%80%9crevolta-populara%e2%80%9d-i/

2) Mioc is a virulent critic of the idea of “Russian tourists,” but in order to accept the other claims about the radioelectronic war by Ion Mateescu, he conveniently draws no attention to the following gem by Mateescu, because it reflects poorly on Mateescu’s crediblity…it would appear…Mateescu believes in “Russian tourists”:
Precizez că situaţia concretă din decembrie 1989, fiind emis indicativul militar „Radu cel Frumos” – alarmă parţială de luptă, permitea trecerea pe frecvenţa de război. Pe baza experienţei profesionale apreciez că bruiajul asupra sistemelor de radio-locaţie a fost făcut din interior, eventul cu participarea unor specialişti sovietici veniţi în ţară ca turişti. Existau forţe militare interne care aveau ca obiect de activitate diversiunea, inclusiv cea radio-electronică.

https://mariusmioc.wordpress.com/2019/12/02/rechizitoriul-in-dosarul-revolutiei-14-inducerea-in-eroare-dezinformarea-si-diversiunea-diversiunea-radio-electronica-componenta-a-inducerii-in-eroare/

In Mateescu’s claims about Tirgoviste, it becomes clear he is rather a dissembler, with a penchant for the tall tale…and is diametrically at odds with details such as the following:

“Totodata eu cred ca (seful Securitatii locale, Col.) Dinu nu era strain de actiunile desfasurate impotriva unitatii. De pilda, intr-o noapte, m-a scos afara, in curtea unitatii, si auzind in oras zgomote, imi spunea, ‘Fii atent, astea sunt ABI-uri…In 10 minute, incep sa traga…’ Stia totul, de parca isi confirma un plan cunoscut dinainte. Si mi-a mai spus, ‘Teroristii si antiteroristii sunt pregatiti dupa aceleasi principii si reguli, fac aceeasi instructie.’”

Captain Gheorge Bobric’s recounting of Securitate Col. Dinu’s comment, according to which “…notice, those are ABIs [Securitate USLA vehicles]…in ten minutes, firing will begin…The terrorists and anti-terrorists are trained  according to the same principles and rules, they go through the same training.” p. 157

For example, Boboc continues: 

“Then, there was Major Oancea, also from the county Securitate.  Hardly had he come from his mission in Timisoara, on 22 December, but he presented himself to Kemenici (at a time when all the Securitate personnel had been sent home) and he “surrendered to the Revolution.”  Kemenici accepted him and dressed him in an Army soldier’s uniform, armed and with the appropriate patch (?), and held him in the unit.  He walked through the unit with missions assigned to him by the Kemenici-Dinu tandem.  But his principal mission was to investigate with captain Stoian–the Securitate’s military counter-intelligence officer for the unit, the terrorists captured and brought to the barracks.

“For example, I brought one, turned over by revolutionaries, who had been captured shooting in MICRO 11.  He was covered in blood, armed, had an ID from Botosani, and was named Balan.  And there were were many other such suspects given to the two investigators.  In the night before the trial they all disappeared, without a trace, from arrest in the unit.  As did Major Oancea!”
https://romanianrevolutionofdecember1989.com/the-ceausescu-trial-paper-airplanes-and-whiskey-or-when-prose-and-innuendo-substitute-for-historical-research/

3) Mioc also continues to propagate and repeat some of the Parchet’s most easily disconfirmed claims:

De asemenea, probele administrate demonstrează că la 23.12.1989 gl. lt. (r.) Rus Iosif a dat ordin ca elicopterelor de la Regimentul 61 Boteni să le fie schimbate prin revopsire, cocardele tricolore de pe fuzelaj cu alte însemne, de alt format geometric.

The “alt format geometric” was the rectangle of the Romanian flag, and it was painted on the 22nd during the search for the Ceausescus, not on the 23rd:

Marian Pavel (r): “Dupa ce Nicolae si Elena Ceausescu au fost lasati in camp, maior Suciu a ordonat la S.L.A sa vopsim cocardele de pe burta elicopterelor, care erau sub forma de stea…” (Eroica, 2015)

Comandor inginer (r) Marian Pavel, “La Boteni in Decembrie 1989,” Revista ‘Eroica,’ nr. 1-2 (2015), pp. 24-26.

–sa le facem sub forma de drapel, adica dreptunghiulare, si sa decolam de urgenta, sa facem o cercetare aeriana pe toate soselele din imprejurimi.”

De la Boteni, insa, nu s-a speriat nimeni si cea mai buna dovada este ca pina si pilotul maior Zamfir pornea la cerere in ziua urmatoare doboririi sale la o noua misiune, cum au pornit si alte elicoptere militare venite in apararea Bucurestiului, de atacurile truperlor teroriste. Atentie, insa, ca sa nu se dea loc la confuzii, pe ‘burta’ elicopterelor si lateral, peste cocarda a fost vopsit tricolorul, iar piloti Botenilor au actionat cu cura impotriva teroristilor din Cimitirul Ghencea, ca si a altora, care trageau in alte zone ale Capitalei, in Floreasca, bunaoara, la una dintre misiuni, s-au localizat pe blocuri teroristi care trageau de pe acoperis, dar faptul ca jos se afla armata impreuna cu garzile patriotice nu a permis actionarea cu foc, pentru a nu periclita viata fortelor revolutionare.

Horia Alexandrescu, “Misterele de la Boteni (IV):  Fata in fata cu ‘Razboiul Electronic’,” Tineretul Liber, 18 martie 1990.

further confirmation that what was painted on the helicopter that flew to and supposedly intentionally attacked the TV station, comes from none other than the pilot of that helicopter, Captain Comandor Adrian Constantinescu who says “we had a tricolor painted” on the tail/fuselage.

Domnule căpitan-comandor (r) Adrian Constantinescu, în decembrie 1989 eraţi pilot militar încadrat la Regimentul 61 Elicoptere, care se afla la Titu-Boteni.

– Dar, dumneavoastră, pe elicopter, ce marcaje aveaţi?

Aveam vopsit tricolorul pe coadă.

http://www.resboiu.ro/povestea-purtatoarei-de-drapel-puma-74-la-revolutie/

Un elicopter la Televiziune, în Caietele Revoluţiei Nr.2 (34)/2011, 72 – 77

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/182/pdf/182.01.Marcau.pdf

https://www.scribd.com/document/200092336/Caietele-Revolutiei-Nr-2-34-2011

In fact the whole of this interview is worth reading, because the pilot confirms the existence of the terrorists on the rooftops, and the damage sustained later over Ghencea in trying to root out terrorist forces… Mioc and the military prosecutors conveniently ignore all this.

In 2011, Sorin Turturica published the following interview with one of the pilots:

https://www.scribd.com/document/200092336/Caietele-Revolutiei-Nr-2-34-2011

http://www.resboiu.ro/povestea-purtatoarei-de-drapel-puma-74-la-revolutie/

23 decembrie 1989

Un elicopter la Televiziune

– Domnule căpitan-comandor (r) Adrian Constantinescu, în decembrie 1989 eraţi pilot militar încadrat la Regimentul 61 Elicoptere, care se afla la Titu-Boteni….

A venit ziua de 23 decembrie…

– Da. A venit la mine maiorul Mateiciuc şi mi-a zis: „Avem o misiune deasupra Bucureştiului, mergi?” „Merg!”, i-am răspuns. Era dimineaţă, vizibilitatea era destul de redusă… Am decolat şi am primit misiunea să mergem la Televiziune, că se trăgea, şi să vedem de unde anume. Chiar am zis: „La Televiziune sunt paraşutiştii pe care i-am transportat aseară!”. Mi s-a răspuns: „Da, dar se trage asupra lor din clădirile din jur!”.

– Vă mai amintiţi înmatricularea elicopterului?

– Am decolat la ora 10.10 cu elicopterul IAR 330H nr. 74. Am decolat mai multe elicoptere atunci, cu misiuni diferite. Zburam pe la 150-200 de metri. Şi, cu cât ne apropiam de Bucureşti, la vreo 180 de metri înălţime de sol, era un strat gălbui ca o pâclă, de la cât se trăsese toată noaptea. Acel strat avea o grosime de vreo 30 de metri.

– Mai exact, ce zonă acoperea?

– În mod deosebit în zona 13 Septembrie – Ghencea.

– Venind la Bucureşti, cu cine aţi intrat în legătură?

– La Chitila am fost preluaţi de staţia radio de la Divizia de Aviaţie. Ca punct de navigaţie aeriană pe vremea aceea, era un NDB la Floreşti, la verticala căruia trebuia să zbori înainte de a intra deasupra Bucureştiului. Am zburat pe lângă „Casa Scânteii” şi am mers spre Televiziune. Am coborât la vreo sută de metri şi ni s-a spus prin radio că de pe o vilă din zonă se trage spre curtea Televiziunii.

– De unde, mai exact, vi s-a spus?

– Nu ştiu, putea să fie de la Comandamentul Aviaţiei Militare, putea să fie de la Otopeni, de la Divizie… În orice caz, pe cei de la Boteni nu-i mai auzeam. Am cerut informaţii mai concrete şi ni s-a spus că este o vilă cu acoperiş negru, pe colţ, la o intersecţie vis-à-vis de Televiziune. Anghel Gheorghe, mecanicul de bord, a deschis ambele uşi laterale de la cabina cargo şi s-a instalat la mitraliera din partea dreaptă. A deschis focul şi, vă spun sincer, nici la tragerile din poligon n-am văzut atâta precizie. A tras două rafale exact pe mijlocul acoperişului vilei respective.

Aţi văzut în cine a tras mecanicul dumneavoastră?

– Sigur, pe acoperiş erau două persoane îmbrăcate în salopete negre. În momentul în care s-a deschis focul au reuşit să intre în vilă, parcă printr-un chepeng.

– Este posibil ca, din cauza distanţei, să vi se fi părut că au fost nişte oameni în salopete negre? Poate erau nişte civili care…

– Nu! Eram la o înălţime de zbor de sub o sută de metri şi, la vârsta pe care o aveam, la vederea pe care o aveam atunci, nu m-am înşelat.

[Deci, nu e adevarat ca n-au fost teroristi in zona Televiziunii]

– Dar, de ce nu i-a eliminat un lunetist?

– Nu ştiu, dar pe clădirea înaltă a Televiziunii nu era nimeni. Am văzut paraşutişti doar pe clădirea joasă a Televiziunii. Sunt sigur, pentru că eu eram pe partea dreaptă şi am făcut viraj acolo. Aşa am zburat atunci, pe dreapta, deşi eram pilot secund…

– Aţi insistat, totuşi, să vedeţi dacă sunt şi alte mişcări pe lângă vilă?

– Nu, de acolo am primit ordin să mergem la Ministerul Apărării, că se trage asupra acestuia din cimitirul „Ghencea”. Urma să deschidem foc asupra cimitirului.

– Cine v-a dat acest ordin?

– Tot prin staţia radio, dar nu ştiu exact de unde. Eram pe o frecvenţă unică pe care comunicam cu toate punctele de comandă. Dar pot spune sigur că nu era vocea comandantului Diviziei 70 de la Otopeni, generalul Drăghin… La „Ghencea” era deja un elicopter de la Boteni care avea ordinul să tragă asupra cimitirului cu proiectile reactive nedirijate. Şi am înţeles că a făcut acest lucru. Nu cunosc amănunte… Pilot era Mircea Militaru. La „Ghencea” sau în drum spre Boteni, asupra elicopterului pe care îl pilota s-a deschis foc, iar mecanicul de bord, Florică Târnă, a fost împuşcat în cap, dar nu mortal. Elicopterul acesta a aterizat undeva prin Chitila.

– Traseul dumneavoastră spre Ghencea care a fost?

– De la televiziune am zburat spre Piaţa Victoriei, am trecut pe lângă „Inter”, iar la „Unirea” am făcut viraj dreapta. Am trecut pe lângă „Casa Poporului”, având-o în partea dreaptă, şi maiorul Mateiciuc a zis: „Hai să facem o trecere la verticala cimitirului “Ghencea”, să vedem despre ce este vorba!”.

– La ce distanţă eraţi acum?

– Urcasem la vreo două sute de metri, eram deasupra stratului de pâclă. Şi a început să se tragă în noi…

– De unde?

– Şi dinspre fostul Club „Steaua”, şi dinspre Minister. De ce? Pentru că n-am avut farul aprins! Ulterior am aflat de la un fost vecin, pe atunci paraşutist la Boteni, că ei ştiau că elicopterele amice zburau cu farul aprins. Noi nu ştiam acest lucru atunci, nu ne anunţase nimeni că trebuia să aprindem farul!

– Dar, dumneavoastră, pe elicopter, ce marcaje aveaţi?

– Aveam vopsit tricolorul pe coadă.

– Revenim? Ce s-a întâmplat când aţi ajuns la „Ghencea”?

– A început să se tragă în noi… I-am spus domnului Mateiciuc: „Priviţi, din dreapta se trage în noi în draci! Deja au început să ne ia bine în cătare!”. Tirul se concentra din ce în ce mai mult asupra elicopterului. Fiind gloanţe-trasoare, puteai să le vezi.

– Ştiu că elicopterul “Puma” nu avea blindaj…

– Nu. Ne-au ciuruit elicopterul, dar am avut noroc să nu ne lovească vreun glonţ, piloţi şi mecanic. Dar, din rezervoare curgea combustibilul ca prin sită. În mod normal, rezervoarele aveau un strat de protecţie dintr-o soluţie specială, care, după ce trecea glonţul, se solidifica şi astupa gaura. Dar cred că rezervoarele noastre erau simple… Domnul Mateiciuc a zis: „La vale!” Şi am plecat de-acolo, pe la „Drumeţul”, printre blocuri. În mintea noastră era următorul lucru: „Dacă zburăm la nivelul blocurilor, nu vor mai trage în noi, să nu lovească blocurile.”

– Artileria antiaeriană a tras? Mă gândesc că poate aveau aşa ceva la Minister…

– Nu, nu a tras.

– Cum a fost afectat elicopterul?

Grav. Prin partea stângă trecea conducta instalaţiei hidraulice, de grosimea unui creion. A fost spartă de un glonţ foarte subţire, probabil de 5,5 mm. Mă întreb, cine avea pe vremea aceea aşa ceva? Trecusem de locul unde astăzi se află complexul comercial „Billa” când ni s-a aprins hidraulica stângă, ne-am uitat la indicator, am văzut că scade presiunea… Poate ştiţi, foarte mulţi au murit din cauza defectării instalaţiei hidraulice, pentru că atunci comenzile devin foarte rigide. Abia dacă doi inşi pot să le controleze. Şi, pe măsură ce părăseam cartierul „Drumul Taberei”, uşor comenzile elicopterului nostru începeau să se îngreuneze. Ne-am apropiat de locul în care autostrada spre Piteşti se intersectează cu calea ferată care duce la Roşiorii de Vede. Şi am aterizat acolo, cu vreo 200 de metri până în calea ferată. Dar nu în câmp, pe arătură, pentru că veneam perpendicular pe direcţia arăturii şi ar fi existat riscul să ne răsturnăm la afundarea roţilor în arătură. Am venit cu uşoară viteză de înaintare, uşor rulaj, comenzile fiind dificil de stăpânit. Şi am auzit în cască pilotul unui alt elicopter care se îndrepta spre Boteni că se văita că a încasat un glonţ în fesă. Noi l-am rugat să anunţe la unitate despre soarta noastră. După aproximativ o oră, o oră şi jumătate, a venit un elicopter pilotat de Octavian Tudor şi Eugen Suciu, cu o echipă tehnică. Am luat toată muniţia de pe elicopterul nostru şi am plecat la unitate.

– Cu elicopterul pe care l-aţi abandonat ce s-a întâmplat?

– Elicopterul a fost dus la fabrica de la Braşov, pentru reparaţii capitale. Fac o paranteză: la un moment dat, până să plecăm, m-am dus la şosea să opresc o maşină, să rog pe cineva să dea un telefon la unitate şi să anunţe poziţia în care suntem aterizaţi. Singurul care a oprit atunci a fost cel care era atunci primar în Ciorogârla, care ne-a spus că nu s-a mai înţeles cu cei din comună, a închis Primăria şi a plecat acasă, în Bucureşti. Şi tot el ne-a dat o sticlă de vin roşu, de un litru, cum era pe atunci, şi o bucată de şorici. Am împărţit în trei şoriciul şi l-am mâncat cu multă plăcere. Ne era foame! Iar sticla cu vin a rămas în elicopter. A doua sau a treia zi, când a venit echipa tehnică la faţa locului, a găsit elicopterul jefuit, iar sticla de vin, goală.

 

These are just a few of Mioc’s many mistakes in his review of the Rechizitoriu.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s